5 idei de tematici pentru banchetul de absolvire
Când au trecut patru ani de liceu? Teme, teste, profesori exigenți…Ați supraviețuit tuturor încercărilor și e momentul să sărbătoriți reușita, dansând până la răsărit! Dacă ești una dintre persoanele care are un cuvânt de spus în organizarea banchetului de absolvire, iată câteva idei de tematici speciale, care să te ajute să dai startul pregătirilor:
#1 O noapte la Hollywood
Trebuie să recunoaștem…nicio altă tematică nu este la fel de strălucitoare, dramatică și glam precum cea „hollywoodiană”! Din ea nu lipsesc stelele și baloanele aurii, covorul roșu și nu în ultimul rând, reflectoarele care vor pune într-o lumină bună rochiile și costumele vedetelor serii. Deși paparazzi nu vor fi prezenți, îi poți înlocui cu un photo booth plin de recuzită de film.
Înainte să se strige „Acțiune!” și să pășești la petrecere alături de colegii tăi, asigură-te că locația are un ring încăpător de dans și poate fi decorată așa cum dorești. Dacă vrei un eveniment de 5 stele, ia în considerare Salonul Ballroom, cu o capacitate de 100-180 de locuri, decorat cu multe candelabre cu aur și cristale Swarovski.
Nu uita să propui și niște activități în ton cu tema. Cum Hollywood este destinația celor care visează să-și transforme pasiunile în cariere de succes și să intre în lumea cinematografiei, poți organiza un concurs de talente, cu premii sub forma celebrelor statuete Oscar.
#2 Vacanță în Hawaii
Colegii tăi preferă, mai degrabă, o petrecere fără papioane prea strânse și tocuri înalte? Plănuiește un banchet de absolvire relaxant, care să vă teleporteze direct într-un paradis tropical. Dress-code-ul atipic, multicolor, de vară vă va da mai multă libertate de mișcare de care veți avea sigur nevoie la… concursurile de limbo și hula hoop! Chiar și clasicele corsaje pot fi înlocuite cu niște brățări din flori exotice. Decorul va fi unul plin de palmieri și torțe tiki, iar candy bar-ul va avea în centru nucile de cocos și gustările cu aromă de ananas. Totul poate fi aranjat în Salonul Porumbița, cu până la 250 de locuri și decorat deja cu detalii naturale.
#3 Bal mascat
Emoțiile sunt greu de ținut în frâu într-o seară atât de importantă, însă măștile venețiene vă vor da șansa să le ascundeți măcar un pic. Penele supradimensionate, perdelele de catifea, pietrele prețioase și evantaiele sunt doar câteva dintre decorațiunile de care aveți nevoie pentru a învălui petrecerea în eleganță. Rafinamentul specific unui bal mascat este la el acasă în Salonul Utopia, care e gata să întâmpine, cu jocuri spectaculoase de lumini și efecte, până la 250 de viitori absolvenți, pregătiți să petreacă o noapte întreagă. Jocul „Ghicește cine sunt?” se va potrivi la fix cu tematica misterioasă, așa că încurajează-ți colegii să vină în costumații cât mai elaborate, care să le mascheze bine identitatea.
#4 Festivalul anului
Cine spune că trebuie să așteptați următorul mare concert pentru a vă distra ca acolo? Creați propriul festival și dați play melodiilor mixate de cei mai faimoși DJ ai momentului! Totul poate fi organizat în Salonul Arcadia, ce poate primi cu succes între 50 și 80 de petrecăreți.
Rochiile și costumele clasice vor fi înlocuite de outfiturile de festival, completate de brățări fosforescente și machiaje pline de sclipici și ștrasuri. Asigură-te că jocurile de lumini se sincronizează cu beat-ul muzicii și că mașinile de fum și de confetti sunt pe poziții. De la atâta dans sigur vi se va face foame, așa că nu uita să incluzi pe lista de „to do” și pregătirea unui bufet cu gustări pe care le-ai găsi la cele mai cool food truck-uri.
Când vine vorba de activități, răspunsul e simplu: pregătește o consolă de mixaj și dă startul „Bătăliei DJ-ilor”! Concurentul care stârnește cele mai multe aplauze va fi „încoronat” DJ-ul anului și va primi o pereche de căști pentru viitoarele sale „show-uri”.
#5 Petrecere disco
Globurile disco și luminile colorate s-au pus în mișcare? Știi ce înseamnă asta: E timpul pentru o petrecere ca în anii `70! Recreează atmosfera psihedelică de atunci cu un decor cu discuri vinil, baloane, semne neon cu mesaje și perdele de franjuri strălucitori. Dacă aveți în plan și închirierea unui photo booth, asigură-te că printre accesoriile pentru poze sunt și niște ochelari supradimensionați și câteva peruci funky. Deși dansul e în program toată seara, poți să propui și organizarea unui concurs pe hiturile energice ale acelor vremuri. Invită-ți colegii să-și etaleze cele mai bune figuri chiar pe ringul de dans din Salonul Luxury, un spațiul special amenajat pentru cele mai fancy petreceri.
Alege o temă pe placul tău și al colegilor tăi și să înceapă petrecerea! Decorațiunile, activitățile și locația vă vor ajuta să creați amintiri speciale, ce vor fi rememorate cu drag chiar și la reuniunea de zece ani de la terminarea liceului.